Filoti: Puteam învia ca naţie, dar noi doar am clipit!

Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

De Paste în ’92 am fost în mulţimea ce a blocat ad-hoc Calea Victoriei…De câte ori trec prin faţa B1 îmi amintesc de momentele acelea şi, nu vreau să par lacrimogen, dar am un fior. Am simţit atunci că m-am întâlnit cu istoria..Ştiam despre monarhie cât putea să ştie un copil crescut în comunism într-o familie de „oameni ai muncii”, dar realmente am fost şi am rămas fascinat de ce şi cum a transmis Mihai I în ziua aceea…


Cei care au fost atunci acolo ştiu că au simţit magnetismul, bucuria, un entuziasm atipic. Au fost momente unice. Vedeam pentru prima oara o mulţime spontană cu ochii sticlind, priviri umede, copleşite, sincere…O frenezie teribilă de care deopotrivă bătrâni şi copii ne lăsaserăm cuprinşi.
Generaţiile cu capul plecat scoase la manifestaţii, la spectacole groteşti cu plăcuţe (cu trei-patru ani înainte fusesem „atom” de un 23 august) se reunisera atunci, ridicaseră privirea din pământ şi aveau gâturile lungite spre faţada Continentalului.

Îmi amintesc că o femeie de serviciu, ieşită să şteargă un pic praful de pe blustradă a fost aclamată minute în sir…

Fugisem, ca mulţi alţii de vârsta mea, de la masa pascală cu rude feseniste şi mize mici. Am trăit clipa şi am rămas cu sentimentul că ne-am refuzat eternitatea unui alt regim, unei alte vieţi, unei alte civilizaţii. Disperat şi sincer strigătul: „Nu mai vrem 10 mai fără Regele Mihai!” a rămas suspendat deasupra Căii Victoriei, înfundat între Palatul telefoanelor şi Palatul Regal. Atunci de un Paste puteam învia ca naţie…Sau măcar să ne trezim un pic, să deschidem ochii, să facem câţiva paşi, să ne lăsăm ghidaţi de un simbol al toleranţei, al iertării, al bunului-simţ. Nu! Noi doar am clipit…Ne-am întors de pe o parte pe alta şi ne-am continuat somnul pe care ni l-am făcut imn. Acum stăm cu ochii atintiţi pe canalele de ştiri şi îl petrecem în eternitate pe cel pe care ni l-am refuzat mereu aici. Asistăm la ce ni se întâmplă ca si cum nu ar fi cu noi şi despre noi. O pasivitate cronică vecină cu nesimţirea.


Straniu sentimentul ăsta deja decantat în ultimele 24 de ore de când Majestatea Sa nu mai e fizic printre noi. Cum să-l exprim?! Faptul că am avut Rege, că l-am avut pe el Rege e mai puternic, mai pregnant decât acela că am fost contemporanul şi complicele naţiei care nu a ştiut cum să îşi valorifice moştenirea…

Dumnezeu să-l odihnească! Şi pe noi să ne ierte la trecut, prezent şi viitor pentru ignoranţă si prosti…

Articol de Dan Filoti

Facebook Comments